luni, 30 ianuarie 2012

Leapşă cu telefoane

Postat luni, 30 ianuarie 2012  la ora 18:29:00  

          De curând circulă o leapşă prin blogosferă şi se pare că a ajuns cam pe la uşile tuturor bloggerilor. Mie mi-au bătut la uşă cei doi tipi bengoşi crai de la răsărit , Cosmin şi Paul, şi mi-au lăsat lepşuţa asta despre telefoane. Să începem.
          1.Ai telefon?
          Să fim serioşi, majoritatea oamenilor deţin un telefon în ziua de azi, iar eu mă număr printre ei.
          2.Ce model?
          De o săptămână am un Samsung Galaxy Y S5360.
          3.De când foloseşti telefonul mobil?
          Hmm... Din câte ţin eu minte, primul telefon mi l-au luat ai mei pe la 11 ani, după foarte multe insistenţe şi lacrimi.
          4.Care a fost primul tău telefon mobil?
          Chiar acum am făcut "cercetări" şi-am aflat că prmul telefon pe care l-am avut a fost un Samsung C260.
          5.Ai renunţa la telefonul pe care-l ai în posesie acum?

9 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Comandă cu un click piesa auto potrivită

Postat   la ora 01:26:00  

          Metaforic vorbind, cu un click, ai nevoie de mai multe de fapt, dar măcăr este ieftin şi ai de unde alege. Daca intri pieseautoonline.org vei observa o interfaţă beta care este destul de ergonomică pentru început, iar când vine vorba despre preţuri, pot să zic că sunt destul de accesibile. Ai şi un discount la cumparărea a celei de-a doua piesă auto. Spor la cumparaturi!

2 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

duminică, 29 ianuarie 2012

Iubiri trecute

Postat duminică, 29 ianuarie 2012  la ora 19:26:00  

        Oare ţie, dragă cititoare, ţi s-a întâmplat vreodată să iubeşti un băiat cu adevărat, să-l iubeşti cu toată fiinţa ta, şi ca prin minune, să devină al tău şi să-ţi promită iubire veşnică? Ţi s-a întâmplat ca el să te aducă la pragul maxim de fericire şi fiecare clipă cu această fiinţă să fie ca una petrecută în Rai ? Iar atunci când încetai să vorbeşti cu el, să simţi cum cobori încet din cer şi aripile ţi se acoperă de praful lumii pământene jegoase? Ţi s-a întâmplat să salvezi în mii de documente într-un folder special, numai al vostru, atunci când el zicea ceva frumos, când îţi făcea o declaraţie, când îşi cerea scuze într-un mod special, când scria texte iar tu îi erai muză? Atunci ştii cum e. Ştii cât de tare te durea că nu-l puteai avea fizic aproape, ci doar într-o lume virtuală, într-o fereastră de messenger deschisă non-stop, care aşteaptă ca voi doi să vă împărtăşiţi iubirea virtuală.
        Şi... ţi s-a întâmplat să suferi enorm atunci când venea sfârşitul acelei iubiri neserioase (doar din punctul de vedere al oamenilor care n-au trăit aşa ceva)? Ţi s-a întâmplat să simţi că mori, că vrei să treci peste, că vrei să mergi mai departe, doar că... pur şi simplu, nu mai ai putere? Ce-ai făcut atunci ? Ai aşteptat să treacă de la sine sau ai făcut tot ce ţi-a stat în putere să uiţi totul? Ai încercat să îţi găseşti alinarea în alte îmbrăţişări, în alte săruturi, în alte vorbe dulci, la fel cum am făcut şi eu, nu? Iar atunci... ţi s-a întâmplat ca după ceva timp de la începerea noii relatii, să realizezi că tu, de fapt, nu ai trecut peste cea dinainte?

9 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Desktop de războinică

Postat sâmbătă, 28 ianuarie 2012  la ora 18:31:00  

Hopa... Îmi cer scuze că n-am mai postat pe aici, dar chiar nu am avut timp, pentru că am lucrat la noul meu site pe care l-am deschis de curând, un blog cu toate emoticonurile Între timp, am primit o leapşă de la Cosmin care îmi cere să fac print la desktop-ul meu :

7 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

duminică, 22 ianuarie 2012

Telefon Samsung Galaxy S5360

Postat duminică, 22 ianuarie 2012  la ora 23:06:00  

        Bună. Povesteam în articolul precedent cum mi s-a furat telefonul şi cum am stat pe la poliţie o noapte întreagă degeaba, pentru că tot nu s-a rezolvat nimic. Era şi de aşteptat. Doar n-o fi hoţu' atât de prost încât să recunoască că-i hoţ, nici măcar după alte două dăţi în care-a fost la răcoare pentru furt.
        În fine, am trecut peste asta, mi-am zis că lucruri de-astea se mai întâmplă în viaţă şi trebuie să le tratăm cu calm şi cu răbdare; Două zile am stat fără telefon şi după cum se vede, n-am murit, ci doar mi-a fost puţin greu pentru că simţeam că lipseşte un accesoriu foarte important care-mi e util în multe situaţii.
        Cel mai rău mi-era pentru că nu ştiam cum să fac rost de un telefon care să-ndeplinească cerinţele lumii moderne şi cerinţele portofelului meu; Deşi aveam bani suficienţi puşi deoparte, nu-mi puteam lua un telefon deoarece acei bani îi strâng de mult timp pentru un scop pe care nu-l vreau să-l dezvălui aici încă. În cele două zile cât am stat fără telefon, am tot căutat în internetu' ăsta mare un telefon care să-mi placă, să fie relativ ieftin şi mai deştept ca mine şi l-am găsit pe el: un Samsung Galaxy Y S5360. L-am ales pentru că e un smartphone drăguţ, inteligent şi simpatic care mi-a atras atenţia de la prima vizualizare.
        Până la urmă, am făcut rost de suma necesară pentru a achiziţiona telefonul, am sunat la o firmă pe care-o urăsc eMag pentru a-l comanda, iar ieri am mers la showroom cu Tibi să-l ridic.

12 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

miercuri, 18 ianuarie 2012

Coşmar devenit realitate

Postat miercuri, 18 ianuarie 2012  la ora 23:27:00  

        Hei... Nici nu ştiu cum să încep această postare, pentru că mi-e foarte greu să povestesc această întâmplare a nu ştiu câta oară. Treaba stă în următorul fel: pâna la vârsta de 10 ani, am locuit într-un alt cartier al Bucureştiului, undeva prin Berceni, într-o zonă foarte liniştită. Acolo a fost minunat, mai ales că locuiam la curte şi puteam ieşi în fiecare zi afară să fac "mâncare" din pământ, iarbă şi beţe.  Acolo mă simţeam cu adevărat acasă, simţeam că aparţin acelui loc
        Totul s-a schimbat atunci când părinţii mei nu mai aveau bani de chirie şi a trebuit să ne mutăm într-o garsonieră din cartierul Ferentari, renumit pentru bandele nenumărate de traficanţi de substanţe din-acelea. La început, deşi eram mică şi nu prea înţelegeam ce se întâmplă, mi se părea ciudat să locuiesc într-o singură cameră de 4m² cu părinţii, având în vedere că veneam de la o casă mare cu 4 camere + curte destul de mărişoară. Ba...chiar am crezut o bună perioadă că suntem acolo în vizită la cineva care e plecat în vacanţă. În schimb, când am început să cresc mai mult şi să-mi dau seama în ce fel de cartier locuiesc, pe la 14 ani, am început să am coşmaruri legate de acest cartier şi de ce mi se poate întâmpla mie aici. Aceste coşmaruri s-au intensificat şi au devenit mai dese acum doi ani, când am început să locuiesc doar cu mama mea. Poate... din cauza sentimentului de nesiguranţă (zic eu). În cartierul în care locuiesc, scările blocurilor nu sunt luminate cu nimic, aşa că dacă te întorci noaptea de la muncă sau de la şcoală, ai nevoie de o lanternă ca să poţi vedea scările şi uşa casei, ca nu cumva să nimereşti la vecinu' care-şi regulează nevasta de zor. Mboon, ştiind acest lucru (cu lumina din scara blocului), au început coşmarurile legate de această scară. Tot visam că cineva mă urmăreşte pe acele scări când eu mă întorc de la şcoală şi că mă bate sau răpeşte sau violează cineva.

18 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

luni, 16 ianuarie 2012

Zile opuse

Postat luni, 16 ianuarie 2012  la ora 23:13:00  

        Bună. După cum puţini ştiu, ieri a fost ziua mea şi am împlinit 17 ani. N-am apucat să scriu ieri despre asta datorită faptului că neuronii mei dansau salsa pe ritm de hip-hop din cauza alcoolului care-mi captase creierul. În ciuda faptului că a fost ziua mea, am avut cea mai groaznică zi dintre toate. M-am simţit ca ultimul om de pe Terra. Niciodată nu mi s-a întâmplat ca în acest an. Mă refer la faptul că niciodată n-am avut o aniversare la care să nu primesc nimic. Ei bine, anul ăsta a rupt tiparul şi nu mă gândeam că e atât de urât sentimentul. Nu mi-a venit să cred atunci când mama m-a trezit cu un zâmbet larg pe faţă şi mi-a zis "La mulţi ani! De cadou mă revanşez săptămâna viitoare". What the eF? E ziua copilului tău şi tu nu poţi face un efort să-i iei măcar o pereche de cercei de tinichea care costă cel mult 8 lei? Ok, nu vreau să par o fiţoasă cu multe pretenţii. Chiar înţeleg problemele legate de bani, le înţeleg perfect, dar cum se face că dacă rămâne fără ţigări, în cel mult 2 ore face rost de 20 de lei? Ce pot înţelege eu din asta? Că un pachet de ţigări e mai important decât aniversarea fiicei ei? Mă rog. Să zicem că de ea nu mă mai mir. Am început s-o cunosc foarte bine şi, spre uimirea mea, zace mult rău tutun în ea.
         Trecem peste. De ziua mea a venit bunică-mea la mine şi-mi dă 50 ron (pe care i-am cheltuit să iau bomboane pentru colegii de la şcoală şi ceva de halit). Aşa, şi? Cu ce mă ajută? Cu ce mă ajută o hârtie de ziua mea? Ăsta e cadou? Mulţi gândesc: "ah, îţi dau bani şi-ţi iei tu ce-ţi place". Ok, iau ce-mi place, dar te gândeşti că-mi voi lua "ce-mi place" peste câteva zile sau în ziua următoare? Ce satisfacţie am eu că-mi iau ceva peste câteva zile, când deja nu mai e ziua mea? Şi în plus, obiectul pe care ţi-l iei din banii primiţi la aniversare nu-l poţi trata în felul: "uite, bă, chestia asta am primit-o de la Badea Gheorghe când am împlinit vârsta de 17 ani" Eu nu gândesc aşa şi nici nu simt aşa. Tot m-aş simţi de parcă n-am primit nimic. Pentru că, dacă nu primeşti ceva atunci când e ziua ta, ce satisfacţie ai dacă-l primeşti înainte sau după? Nu mai are acelaşi farmec, nu mai simţi aceeaşi bucurie... .

5 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

joi, 12 ianuarie 2012

Povestea noastră de dragoste

Postat joi, 12 ianuarie 2012  la ora 19:44:00  

        Hei. Poate că pentru unii e doar o simplă zi din vacanţa de iarnă sau doar o zi de joi, dar pentru mine această zi are altă semnificaţie; Azi se împlinesc 4 luni de când sunt împreună cu iubitul meu, Cosmin. Mno, ştiu că nu e mult şi nu ar trebui să mă "laud" cu asta, dar... mi se pare uimitor cât de repede a trecut timpul alături de el.
        Şi, pentru că tot am scris pe aici de multe ori despre el, ar fi cazu' să povestesc şi cum a început povestea noastră de dragoste. Vara trecută l-am cunoscut pe Domnul Cupidon Paul prin intermediul blogului. Am vorbit mult, ne-am împrietenit, iar după ceva timp a început să-mi povestească despre cel mai bun amic al lui, Cosmin. Îmi tot spunea că are impresia că suntem la fel şi că ne-am putea potrivi. Cu o viteză de nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă în viaţa mea, am intrat în contact (online doar) cu acest tip, am vorbit câteva zile, am hotărât să ne cuplăm la cartelă, a doua zi ne-am despărţit dintr-o prostie, urmând ca în seara de 12 septembrie să ne împăcăm şi de atunci tot aşa am rămas. Totul a fost frumos, am început să ţinem din ce în ce mai mult unul la altul, am început să ne cunoaştem mai bine, să ne aflam punctele slabe şi cele puternice, era totul ok, dar, cum nimic nu poate fi perfect în viaţă, exista (şi există) o problemă cu care tot mai multe cupluri se confruntă în ultimul timp: distanţa. Cu toate astea, nu am renunţat, am făcut tot posibilul să ne vedem cât mai des, iar prima întâlnire a avut loc după doar 7 zile de la începerea relaţiei. Ciudat, 
nu?

21 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

miercuri, 11 ianuarie 2012

Tocăniţă de versuri

Postat miercuri, 11 ianuarie 2012  la ora 23:01:00  

        Bună. Am revenit cu încă o leapşă. Doamne, mai sunt multe ? În ultimele postări numa' lepşe am completat de mi s-a acrit, dar...ce să fac? tre' să le completez, c-aşa-i frumos.  Ok, leapşa asta am primit-o tot de la Cosmin şi trebuie să scriu câteva (eu am exagerat şi-am scris mai multe, c-aşa-s eu, nesătulă ) versuri preferate. 
        Timp de trei zile am luat toate piesele la rând, am ascultat cu atenţie, am notat versurile preferate, în care mă regăsesc într-un anumit fel... şi a ieşit tocăniţa asta care sper să aibă un gust destul de plăcut. Cui nu-i place, s-o-nghită cu forţa:


        Braţele voastre devin reci,
        Zâmbetele voastre încă le văd seci...
        Gândurile voastre se pierd încet în fum,
        Degeaba mă încurajaţi, că n-aţi făcut-o pân-acum.
                                                           (Scooby-Paranoic)

        Punem sentimente-n orice conversaţie,
         Să te îndrăgostesc de mine e a mea vocaţie.  
                                                 (Alexsay-Love song)

3 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

marți, 10 ianuarie 2012

Planuri pentru 2012

Postat marți, 10 ianuarie 2012  la ora 23:59:00  

        Bună! Se pare că am devenit o mică mincinoasă, pentru că niciodată nu mă pot ţine de promisiune atunci când spun că în următoarea zi voi posta ceva. Aşa s-a întâmplat şi de data asta. În ultima postare îmi umflam penele de gâscă aurie pe aici şi mă lăudam că "mâine postez aia" şi-am strofolocit-o ca de fiecare dată. Din câte văd, pe 5 ianuarie ar fi trebuit să postez o leapşă de la Cosmin, dar m-am luat cu alte treburi mai urgente şi am tot amânat-o, iar în zilele care s-au scurs fără să scriu pe aici, am mai primit alte lepşe. Vai de capu' meu! Bine că aglomerarea asta de lepşe m-a făcut şi pe mine să mai apăs "postare nouă", că era şi cazul la cât trag chiulu' în ultima perioadă.
        Mno, deci am primit o leapşă de la el, de la Paul, Bucuros şi ...(mai era cineva,dar îmi scapă numele la ora asta) pentru care tre' să scot din mintea mea prăfuită nişte răspunsuri tâmpite la o întrebare la fel de tâmpită : "ce vrei de la blog în 2012?". Ca să fiu sinceră, sunt o persoana materialistă şi cu ţeluri extrem de înalte, aşa că...să dăm cărţile pe faţă. Voi scrie despre toate blogurile pe care le deţin în această postare,ca să nu fiu nevoită să scriu aceeaşi mămăligă de 5 ori, pe 5 bloguri.
        Pentru annitu.ro (mereu e pe primul loc în gândurile mele) mi-aş dori :

9 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

miercuri, 4 ianuarie 2012

Sfârşitul Lumii e aproape

Postat miercuri, 4 ianuarie 2012  la ora 16:44:00  

        Heii... În primul rând, îmi cer scuze că nu am mai scris pe aici de anul trecut, dar am scuze plauzibile: a venit vacanța de iarnă și,  după cum am zis și-n postarea anterioară, am plecat în Suceava la iubitul meu, așa că numa' de stat pe 'net n-am avut timp. 
        În toată această perioadă, cât n-am fost prezentă pe aici, s-au întâmplat multe lucruri ciudate care au demonstrat că 2012 întoarce lumea pe dos. Dau un singur exemplu, și cel mai important: până acum o săptămâna, iubitul meu ura TOT ce era legat de blogging și-mi scotea ochii de fiecare dată când postam pe blog și făcea o față de troll numa' când pronunțam cuvântul care începe cu bl și se termină cu og. Partea ciudată e că  în ultima zi a anului 2011, dragului meu iubit i s-a năzărit pe creier dorință de a-și face blog.  Nici după  ce mi-am făcut 3 cruci de uimire nu mi-am revenit din marele șoc. ''Cosmin'' și ''blog'' erau 2 cuvinte care nu se potriveau deloc, exact ca 2 piese de puzzle din colțuri diferite. Noo, am zis ''ok, iubire, te-ajut cu mare plăcere să-ți faci blogul, măcar așa vezi și tu ce dependență creează și nu mai faci ca trenul atunci când îți povestesc ceva legat de blogosferă''. Zis și făcut. Am lucrat vreo două zile la blogul lui, i-am cumpărat și domeniu .com  că să-l încurajez în noua activitate și uite cum  mogâldeața asta pufoasă se-apucă să posteze pe blog și prinde gustul. Dar a prins atât de tare gustul, încât numai despre asta vorbește de îmi vine mie să borăsc când aud cuvântul blog. Mai ciudat e că într-o seară eu dormeam și el stătea lângă mine în pat, cu laptopul în brațe și scria pe blog până la 3 noaptea. OMG, uite cum se întoarce roata. Mai pot eu acum să zic că nu vine sfârșitul Lumii?  Păi nu mai pot. Și uite așa, mi-am corupt iubitul să-și facă blog și-acum suntem un cuplu  dat naibii. 

11 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top