vineri, 27 aprilie 2012

Citate de război (4)

Postat vineri, 27 aprilie 2012  la ora 18:00:00  

        "Provocăm război ca să putem trăi în pace." 
        Aristotel (384 BC - 322 BC)

1 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

duminică, 22 aprilie 2012

Ultima zi din vacanţa de Paşte

Postat duminică, 22 aprilie 2012  la ora 14:00:00  

        Bună. Poate nu foarte mulţi ştiu, dar azi m-am întors acasă după 3 săptămâni de stat în Suceava la iubitul meu, Cosmin. De aceea am apucat să fac doar o postare şi tot de aceea nu am mai postat nici citatul despre război de vineri. 
        Aceste trei săptămâni au fost absolut minunate şi datorită acestei mici perioade în care am locuit împreună cu iubitul meu, vacanţa asta de Paşte a fost cea mai frumoasa vacanţă de Paşte de până acum. A fost pur şi simplu o perioadă în care s-au întâmplat foarte multe: pe 11 aprilie a fost ziua lui Cosmin şi cu ocazia asta am avut parte de cea mai mare beţie a vieţii mele de până acum ocazia să-i ofer un cadou de care sper că se va bucura mult timp de acolo, am avut grijă de el cât a fost răcit, ne-am plimbat cu bicicletele, am vizitat prieteni, mi-am făcut prieteni, prieteni foarte buni chiar, am gătit (adică EL A gătit), am făcut curăţenie etc. Şi a fost chiar frumos, pentru că, faţă de vacanţa de iarnă în care am fost la el, am ieşit mult mai mult pentru că vremea favorabilă ne-a permis să facem asta. 

4 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

miercuri, 11 aprilie 2012

Sfârșitul site-ului annitu.ro

Postat miercuri, 11 aprilie 2012  la ora 23:24:00  

        Bună. Deși nu am mai scris de ceva timp pe aici, singurul și primul lucru despre care vreau să scriu este că am renunțat oficial la annitu.ro. Poate nu m-am simțit foarte bine când am făcut asta, dar aceasta decizie trebuia să o iau de mult timp. Chiar dacă mi-a fost greu să renunț la site-ul la care am lucrat timp de aproape doi ani, abandonarea lui a fost cea mai buna decizie. De ce spun asta? Pentru că ajunsesem să au cu "frică" că venit vremea sa postez. Adică pur și simplu seara, când veneam de la școală mă apuca groaza când realizam că trebuie să fac 5 postări pentru ziua următoare. Probabil vă gândiți că atunci când zic că am de facut 5 postări, zic că trebuie să dau copy-paste la 5 bancuri amărâte de pe 'net și aia e tot. Dar nu, nu e chiar așa. Pentru a face acele 5 postări trebuia să caut materiale destul de amuzante, creative și interesante pe site-uri unde găseam exact aceleași articole pe care le postasem deja pe annitu.ro. Asta însemna că stăteam în jur de o oră să găsesc 5 articole pentru următoarea zi. După găsirea celor 5 articole, trebuia să le postez pe fiecare, să le programez pe a doua zi, exact la orele 6:00, 13:30, 16:50, 20:00 si 21:40, să le pun taguri, imagine, să personalizez textul cu diferite culori și functii etc.Toate aceste etape par foarte simple și banale, dar după o perioadă de doi ani în care am parcurs aceleași etape zilnic, în care am ajuns în momentul în care am realizat că nu mai am timp absolut deloc de mine, că îmi pierd noptile degeabă, că mă autodistrug, că am probleme de vedere din cauza holbatului la PC, că n-am timp de persoanele din jurul meu și că devin o persoană robotizată care nu știe altceva în afară de blogging, am hotărât să-mi bag picioarele și renunț de tot.

25 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top