luni, 29 aprilie 2013

Anvelope ieftine

Postat luni, 29 aprilie 2013  la ora 16:09:00  

         Chiar dacă eu nu am dat încă de carnet (şi cea mai mare dorinţă a mea de când eram mică-mică e să se întâmple asta cât mai curând), azi mi-am propus să recomand cititorilor blogului Război în… 1 care mi-au luat-o înainte un site de anvelope, anvelopeservicemobil.ro. Ce îl diferenţiază pe acest site faţă de alte site-uri de anvelope este că transportul e gratuit în toată ţara (la comenzile de minimum 4 bucăţi, evident) şi că preţurile sunt foarte accesibile. Ba mai mult, ofertele speciale sunt în creştere în ultimul timp, având în vedere că e perioada asta cu sărbătorile pascale.

4 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

marți, 23 aprilie 2013

I s-a urcat (il)LUMINA(rea) la cap

Postat marți, 23 aprilie 2013  la ora 23:23:00  

        Am văzut mai devreme un documentar - dacă poate fi numit aşa-, "Demascarea industriei muzicale" (Illuminati - The Music Industry Exposed), urcat pe YouTube de o tipă din România, care ne-a oferit şi o traducere. În documentar este vorba despre faptul că mulţi ascultăm muzică, însă foarte puţini înţelegem adevăratul sens al versurilor şi efectul acestora asupra noastră şi cum că multe hit-uri au o semnificaţie criptică şi conţin mesaje subliminale dăunătoare. De asemenea, în film sunt relatate experienţele câtorva rapperi cunoscuţi, gen Eminem, DMX, sau TuPac, care şi-au vândut sufletul diavolului pentru a beneficia de faimă.
          Faza e că filmuleţul la care m-am uitat pe YouTube avea ataşată şi o subtitrare care, pe lângă că era aşezată peste textul iniţial în engleză şi pe lângă că traducătoarea îşi etala link-ul de la blog la 2 fiecare minute, era şi de tot rahatu'. Totul era tradus bine, doar că singura chestie nasoală e că mica noastră traducătoare şi-a luat libertatea de a adăuga unele informaţii în plus; Era la un moment dat vorba în documentar despre religii, iar producătorii erau musulmani şi, cum era evident, multe elemente nu se potriveau cu religia noastră creştină. Şi ce-a zis tipa asta? "Mă cam mănâncă-ntre Carpaţi, ia să fac puţin pe deşteapta, să mă apuc să contrazic ce zic ăştia aici, ca să par smart"
         Şi s-a apucat tipa să bage între paranteze pătrate ditamai frazele care începeau cu "aici nu e corect din punct de vedere al religiei creştine", în care-i aducea preamăriri lui Gizăs şi lui Mnezeo. Un exemplu concret: atunci când a venit vorba de faptul că Jay-Z poartă mereu o cruce la gât şi producătorii filmului încercau să găsească o legătură cu Iluminţii şi masoneria, duduca a apelat la veşnicele paranteze pătrate şi-a intrat în acţiune. Citez: "[..autorul filmului nu pricepe semnificaţia crucii, nu este de mirare, pentru că el este musulman, iar religia lui Mahomed este o creaţie a Bisericii Catolice, care este anti-hristică şi urăşte crucea şi poruncile lui Hristos...]" bla bla. No, vai! Doamne, de la atâţia termeni religioşi mă ia durerea de cap şi uit scopul aricolului.
        Aşa, mi-am revenit. Ce nu înţeleg eu e de ce duduca preamilostivă a ţinut să se bage ea cu explicaţiile pe traba celor care urmăresc liniştiţi filmul. În castana mea!! Ori laşi documentarul aşa cum e, nu te bagi şi te limitezi doar la traducerea textului, ori faci tu altul dacă tot te crezi deşteaptă şi ţi-ai propus să îndoctrinezi toată gloata de bisericoşi din România! Pentru că eu, atunci când m-am pus să văd documentarul ăsta, la recomandarea unei colege, nu am dat play cu dorinţa de a asculta părerile unei anonime blagocestive, căreia i s-a urcat (il)lumina(rea) la cap.
         Prin urmare, ceea ce am încercat să fac prin această postare a fost să dau un exemplu negativ. Adică, dacă vă propuneţi, fraţilor, să traduceţi sau să promovaţi ceva (sau orice alt lucru ce implică modificarea muncii iniţiale ale unei persoane), nu vă apucaţi să băgaţi lucruri din burta voastră sau să-l contraziceţi pe creator. Dacă aveţi voi o idee mai bună, începeţi voi un proiect de la zero, astfel încât nici munca voastră şi nici a celorlalţi să fie compromisă.
         Părerea mea!
         UPDATE: Acesta este documentarul, ce înclude şi traducerea cu pricina.

8 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

luni, 22 aprilie 2013

Eu sunt...tu eşti...el este... (leapşă)

Postat luni, 22 aprilie 2013  la ora 16:22:00  

        Pentru că tot nu mai primisem de mult o leapşă, Gaby, zis şi Clătită, mi-a pasat una. Leapşa e formată din diverse întrebări despre mine, la care a fost foarte uşor să răspund.
          1. Ai o poreclă?
         Annitu.
         2. Unde locuieşti?
         Bucureşti.
         3. Ce înălţime ai?
         1.52
         4. Ai zi onomastică?
         Da. De Florii, de Sf. Ana şi de Sf. Maria.
         5. Cu ce te ocupi?
         Cu liceul, blog-urile/site-urile şi cu munca.
         6. Ai fraţi sau surori?

20 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

marți, 16 aprilie 2013

O lună de la pierce-ul industrial (evoluţia pierce-ului)

Postat marți, 16 aprilie 2013  la ora 23:20:00  

        Azi am împlinit o lună de când mi-am dat pierce industrial (în cartilaj) şi mă gândeam că, cu ocazia asta, să fac o mică schemă cu evoluţia lui.
         În prima zi mă durea îngrozitor de tare, de parcă mă urechea cineva la 5 minute, iar atunci când atingeam zona, fie şi cu cel mai mic fir de păr, aveam parte de maximul de durere. În următoarele 4-5 zile, nimic nu s-a schimbat, curăţarea urechii era îngrozitor de dureroasă şi o făceam de 3 ori pe zi. De a roti bijuteria în momentul curăţării zonei nici nu se punea problema. Era complet înţepenit şi dacă încercam să-l clintesc măcar puuuuţin de tot din loc, durea atât de tare, că-mi dădeam lacrimile. Cât despre spălatul părului, până la sfârşitul primei săptămâni nici nu s-a pus problema de aşa ceva, mai ales că am părul foarte lung, deci era foarte riscant să încerc să mă spăl pe cam mai devreme de 7 zile.
        La începutul celei de-a doua săptămâni începeam să-mi fac griji că nu am rotit deloc pierce-ul, fapt care nu era deloc în regulă, aşa că într-o pauză din timpul şcolii am decis să sun la salon şi eventual să fac şi-o vizită, pentru a-l debloca cumva. Însă nu am apucat, pentru că o colegă s-a oferit să mă ajute să-l rotesc, explicându-mi că e normal ca eu să nu-l pot roti, din cauza durerii şi că e mai bine ca altcineva să facă asta rapid. Zis şi făcut. A apucat cele două biluţe ale pierce-ului industrial şi l-a rotit în mai puţin de două secunde la 360°, până a revenit la poziţia iniţială. 
         Când am ajuns acasă am încercat singură şi, la fel ca până atunci, nu am reuşit, pentru că durea şi nu reuşeam să fac asta până la capăt, însă am rugat-o pe mama şi m-a ajutat. La următoarea curăţare pe ziua aceea deja reuşisem singură. Părul nu mi-l puteam desface deloc, dar măcar îl puteam spăla când doream, chiar şi la 2 zile, fără nicio problemă. 
         Aşadar, în a doua săptămână deja nu mă mai durea la cea mai mică atingere a unei şuviţe de păr, curăţarea urechii era doar puţin mai dureroasă, dar, spre deosebire de prima săptămână, puteam roti bijuteria, dar cu dureri îngrozitoare, aşa că roteam doar o dată, maximum de 2 ori. Cu toate astea, încă nu-mi puteam desface părul, îl ţineam doar în coadă ca să evit încurcarea lui în pierce, durerile pe care le-aş fi suportat la descurcarea lui, dar şi contactul cu microbii din păr.
         În a treia săptămână nu mai aveam dureri dacă nu atingeam urechea, puteam să curăţ zona cu dureri suportabile, chiar uşoare, iar mişcarea pierce-ului, pe care am mărit-o la 4-5 rotaţii era doar puţin incomodă. La sfârşitul săptămânii am renunţat să-mi mai port părul prins în coadă, aşa că i-am oferit libertatea pe care o aştepta de mult.
         În a patra săptămână am observat că totul devenise foarte ok; Dureri nu aveam la atingere sau la curăţare, dar nici la rotirea bijuteriei, ci doar câteva mâncărimi, ca semn de vindecare cel mai probabil. Aşadar, totul decurge foarte bine momentan, iar singura durere pe care o am, e atunci când dorm şi din greşeală mă mai aşez pe urechea stângă, în rest, toate bune.
         În concluzie, pe perioada primei luni de la efectuarea pierce-ului industrial nu am întâmpinat nicio complicaţie, nu am făcut infecţie, nu mi-am agăţat cercelul în nimic, nu mi s-a învineţit, n-am avut sângerări şi nici umflături. Totul e bine şi merge şi în spre mai bine.

13 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

luni, 8 aprilie 2013

Primul proces din viaţa mea

Postat luni, 8 aprilie 2013  la ora 23:28:00  

        Nici bine nu mi s-a uscat cerneala pe buletinul de 18 ani, că mi-a şi venit prima citaţie din viaţa mea de chemare în instanţă; Acum un an povesteam tot pe acest blog cum, într-o noapte când mă întorceam de la şcoală, mi s-a furat telefonul în scara de bloc şi-apoi am mers la poliţie, unde am depus o plângere împotriva tâlharului. Ce nu mi s-a explicat însă atunci e că, după efectuarea mai multor paşi, urma să fiu chemată în instanţă în proces cu tip.
        Şi uite cum ieri, când stăteam liniştită acasă îmi vine acasă o citaţie de la Preşedintele Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în care era scris asta:
         "[...] Anamaria, cu ultimul domiciliu în [...] , este chemat în aceasta instanţă, camera P21, C1 penal, în ziua de 22 aprilie 2013, ora 9:00 în calitate de parte civilă, în proces cu [...] , în calitate de inculpat, pentru Fond-talharie (art. 211 C.P.).
         Partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte în termenul fixat.
         În cazurile prevazute de art. 171 alin. 2 şi 3 Cod Procedură Penală, apărea este

22 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top